|
floringraz
Membru nou
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 1
|
|
Bună.Sunt Florin Cinca,născut in Timişoara,pe data de 26.09.1971.Înainte să vă cer,
ajutorul,aş dori să vă spun câteva cuvinte şi despre mine.La vârsta de 19 ani am plecat
în Austria,cu gândul de a face bani şi a începe o viată nouă,cu o familie care să fie a mea.
De la vârsta aceea,îmi doream atât de mult să am o familie.Până să se întâmple acest
accident cumplit,din punctul meu de vedere,în care mi-am pierdut aproape toată tinereţea.
Cei mai frumoşi ani din viaţa unui om.Mă refer la vârsta între 19-25 ani.Acei ani pe care cei
sănătoşi au putut să îi savureze,în felul lor,iar eu în felul în care am fost sortit,să o savurez.
Dar asta e viaţa.Fiecare trebuie să îşi trăiască viaţa,aşa cum i-o dă Bunul DUMNEZEU.Cu
bucurii şi cu tristeţi.Acum doresc să vă povestesc,cum s-a întâplat accidentul.În dimineaţa
zilei de 23 decembrie 1992,am plecat la lucru.La prânz am terminat şi am plecat să fac
nişte cumpărături pentru acasă.În timpul zilei m-am întâlnit cu prietenii cu care aveam să
plec seara spre România.Ziua a decurs aşa de bine şi frumos,că mi-am dorit nespus de mult
să îmi revăd familia şi aveam de gând să îmi găsesc o prietenă cu care să îmi întemeiez
aşa de mult dorita familie.Seara ne-am întâlnit şi am pornit spre România.Eram aşa de
bucuros că după aproape un an de zile,îmi revăd familia,de care mi-era aşa de dor.Chiar
dacă vorbeam,aşa de des la telefon,nu este acel sentiment,ca atunci când îmbrătişezi
persoana de care ţi-e dor.În cazul meu,mama,tata şi fraţii mei.Şi cum spuneam,am plecat
spre România.În maşină am fost: eu,un prieten (a cărui era maşina.Un Ford Orion roşu)
şi o familie cu un copil,tot prietenii de ai mei.Nu eu am condus.Pentru că nu am carnet.
A condus prietenul meu,acela a cărui maşină era.Pe drum ascultam muzică.Cântam
colinde româneşti.Era o bucurie de ne-descris în inima fiecăruia.Pentru că mergeam
acasă,ca fiecare să întâlnească pe cei dragi.DAR..nici unul din noi nu aveam să ştim
ce ni se v-a întâmpla în următoarele ore.C-am pe la mijlocul drumului,dintre Graz (oraşul
în care locuiam) şi Timişoara (destinaţia noastră ,am oprit la un restaurant cu autoservire.
Era lângă autobanda ce duce spre Budapesta.Până aici a durat bucuria noastră.Cel puţin
a mea.De aici,am început să simt că ceva se v-a intâmpla cu mine.Ceva grav.Dar cum e
să se întâmple,ca o cumpănă,ce o are fiecare om in viaţa lui,mai devreme sau mai
târziu,nu aveam putere să mă opun,sau să fac ceva împotrivă.Defapt nu ştiam ce se v-a
întâmpla în urmatoarele ore cu mine.Am intrat în restaurant,fiecare şi-a luat tava pe
care se punea mâncarea.Am ajuns la raionul cu mâncăruri.Eu mi-am luat un gulaş cu
carne şi am plecat mai departe,la raionul de băuturi răcoritoare.Deşi nu aveam destui
bani ungureşti,forinţi,ca să îmi cumpăr ceva de băut,nu am vrut să mă împrumut,de la
prietenii mei.Am ajuns în faţa băuturilor răcoritoare şi m-am uitat la ele.Atunci sufletul
meu s-a întristat amar.Şi parcă cineva mi-a spus în gând sau nu ştiu cum să spun,
mi-a spus cuvintele acestea: Are să-ţi fie foarte sete,dar nu vei avea voie să bei.Atunci
sufletul meu,s-a intristat foarte tare.Şi aşa a fost.La accident,am făcut o pneumonie
gravă,la care am făcut febră mare,cred că trecuse de 40 de grade.Mi-a fost o sete ca
unui călător în deşert,dar nu aveam voie să beau nimic.Acesta a fost primul semn ce
l-am simţit.Atunci,trist mi-am luat tava şi m-am pus la masă.M-am pus faţă în faţă cu
şoferul care a condus până la restaurant.Când m-am aşezat pe scaun,am simţit al
doilea semn.Sufletul meu a început să se întristeze şi mai tare.Parcă îmi băgase
cineva un cuţit în inimă.Nu mai ştiu dacă am plâns în momentul acela,dar am simţit
că ceva se v-a întâmpla.Am terminat de mâncat şi am pornit spre maşină.Tristeţea
mai rămase în mine.Am urcat în maşină,şi m-am aşezat în spatele şoferului.Locul
care,se zice că ar fi cel mai sigur,dar nu e deloc aşa.Dacă e să se întâmple,se
întamplă ori unde ai sta.Acum s-au schimbat şoferii.A condus alt prieten,a cărui
familie,era în maşină.Şi am plecat mai departe.Afară era frig.În maşină era cald
şi au început să fumeze.Nu am mai fost nici unul bucuros de la restaurant spre
România.Eu cum am fost obosit de la lucru şi cum eu nu fumez,am adormit cu capul
pe bancheta din spate.Cu aproape 4 km de vama română,în oraşul unguresc Gyula
în curbă,a alunecat pe gheaţă,maşina şi s-a răsturnat în şanţ.Cu tavanul maşinii
a lovit într-un colţ de grajd sau cocină de porci,şi m-a lovit direct în cap.Am craniul
spart.Înainte să alunece maşina de pe şosea,prin somn am auzit vocea şoferului
care striga parcă: Aoleu facem accident.Dar până să deschid eu ochii,m-a lovit în
cap.Atunci am simţit o amorţeală în tot corpul.Am pierdut mult sânge.Şoferul m-a
scos din maşina şi şi-a învelit puloverul lui pe capul meu.S-a umplut şi puloverul
de sânge.Cum iubesc de mult copiii şi cât de mult mi-am dorit să am şi eu copii,
primele mele cuvinte care le-am spus după ce m-a scos din maşină au fost: Lui
Alin (copilul şoferului),i s-a întâmplat ceva? Mi-au zis că nu.Atunci sufletul meu s-a
liniştit.Ştiam că chiar dacă mi s-a întâmplat mie ceva,o să trec şi peste asta.Şi cum
a fost să mi se întâmple numai mie,din 4 tineri şi un copil,cred că 5 ani avea atunci,
numai mie mi s-a întâmplat nenorocirea asta în care mă aflu acum.Accidentul se
întâmplase la miezul nopţii,dintre 23 spre 24 decembrie.Cu o zi înainte de sfântul
Crăciun.A venit salvarea.M-au luat,m-au pus pe targă şi m-au dus la spitalul din Gyula.
Pe masa de operaţie,defapt pregătirea pentru operaţie,şoferul mi-a zis să mişc
degetele de la picioare şi le puteam mişca.Eram conştient şi răspundeam la fiecare
întrebare.Atunci,mi-au dat (dezbrăcat) tricoul cel aveam pe mine,peste cap şi am
simţit la gât o scrântitură.Am zis: Au.Şi de atunci nu mai pot mişca picioarele.La cap
m-au operat tot acolo în spital.După cum am auzit,doctorul ce m-a operat pe mine,
era acasă să-şi pregătească sărbătorile.Şi l-au chemat de acasă.Acum Multumesc
Bunului DUMNEZEU si Domnului ISUS,că după operaţia de la cap,operaţie ce e
foarte periculoasă,nu sunt fugit de acasă (lovit mintal).Cioburi de craniu,căzute
pe pieliţa de pe creier,puteau atinge un nerv şi atunci eram nenorocit pe toată viaţa.
Dar DUMNEZEU si Domnul ISUS,Au avut grijă de mine şi încă mai traiesc.Am suferit
şi sufăr mult.Dar în tot răul există şi un bine.Povestea mea este mai lungă,dar nu vreau
să mai pierd nici un minut.Aşa că apelez la dumneavoastră,cu speranţa că poate mă
puteţi ajuta şi pe mine şi că prin ajutorul acordat,poate mai am o şansă ca să pot
merge iar pe picioarele mele.Am gasit pe net o clinica in China,unde prin operatie cu celule STEN,am posibilitatea,ca visul meu,de a putea iar sa merg pe picioarele mele,sa se implineasca.Singura bariera care imi sta in cale,sant banii.Ar trebui sa strang vreo 30.000 de euro.Cam atat costa o speranta.E greu,stiu asta.Situatia mea,dar si a mai multora ca mine e de genul: Ca un copil mic care e pus intr-un patutz,uitanduse printre gratile de la pat si vazand sticlutza cu laptic pe masa.Ar vrea sa bea,pentru ca ii este sete,dar nu poate.In primul rand nu se poate da jos din patutz,iar in al doilea rand,inca nu stie sa mearga.Asa santem si noi.Am vrea sa gustam din tineretzea,care ne-am pierdut-o.Noi am mai mers pe picioare in viata noastra,dar,daca am avea iar aceea sansa sa putem iar merge pe picioare,trebuie sa invatam,ca niste copii mici.Nu vreau SA CERSESC,bani.NU.Dar poate sant oameni care doresc sa ajute un suflet care isi doreste sa mearga,dar are voie doar sa viseze.Sant multe suflete curate si inimi sincere .Poate din dorinta lor,vor sa ajute pe altii.Si eu ajut,dar cu cat pot.Daca vreti sa vedeti adresa site-ului de la intrati pe Povestea mea e lunga.Sper si imi doresc,sa o transform,din drama,in ceea mai fericita poveste a unui suflet a lui DUMNEZEU.O pot,dar cu ajutorul vostru.Mă puteţi contacta pe adresa mea de e-mail:
Poze si cont ptr donatii pe
DUMNEZEU si Domnul ISUS,să vă Bunecuvânteze şi să vă răsplătească pentru ce
faceţi pentru noi,cei care avem nevoie de sprijin.Fiecare cu dorinţa lui.
Cu tot respectul vă mulţumesc din tot sufletul meu.
Al dumneavoastră Florin Cinca
30.2KB
|
|
